Atât tinerii, cât și adulții ajung tot mai des la dentist cu probleme destul de grave la nivelul cavității bucale. Aceste probleme se datorează de cele mai multe ori fie unei igiene orale precare, fie datorită unei alimentații necorespunzătoare, ambele motive având un impact deloc plăcut asupra dentiției. În unele cazuri situația se poate rezolva ușor, cu ajutorul unei curățări sau a unei mici plombe, dar în unele cazuri se poate ajunge la implante dentare sau chiar la tratamente pentru parodontoză, afecțiune ce apare chiar și la cei mai tineri.
Dacă ne axăm doar pe implanturile dentare, putem discuta foarte multe, însă astăzi am ales să răspundem la 3 dintre cele mai frecvent adresate întrebări: ce este un implant, în câte forme poate fi găsit și cum aflu dacă am nevoie de un implant sau nu. Găsiți răspunsurile în următoarele rânduri.
Ce reprezintă un implant dentar?
Un implant dentar reprezintă înlocuirea spațiului gol rămas după deteriorarea unui dinte cu un dinte nou. Acest lucru presupune montarea unei noi rădăcini, în general realizată din titan sau alte materiale ce sunt suportate de organismul nostru. În această rădăcină din titan se va prinde, cu ajutorul unui bont protetic, noul dinte, dinte realizat pe comandă astfel încât el să aibă culoare dinților noștri, dar și forma corespunzătoare locului ce trebuie acoperit. Aceasta este descrierea clasică a unui implant, în realitate existând mai multe tipuri de implante dentare.
În câte forme poate fi întâlnit implantul dentar?
După cum am menționat, găsim mai multe forme de implante dentare, noi amintind acum 3 dintre cele mai întâlnite modalități de realizare a implanturilor. Prima dată avem implantul simplu, implant care a fost deja descris, fiind reprezentat de înlocuirea unui singur dinte sau a unei singure măsele. A doua formă, de dimensiune mai mare poartă numele de edentație parțială cu absența dinților din spate. Aceasta presupune lipsa dinților din spate, ei fiind înlocuiți de un implant de trei dinți prins pe margini cu două rădăcini, dintele din mijloc fiind prins prin structură. Nu în ultimul rând avem și edentația completă, aceasta fiind reprezentată de prinderea întregii danturi (a unei proteze) cu ajutorul rădăcinilor din titan și a bonturilor protetice.
Cine decide dacă am nevoie de un implant sau nu?
În general, implantul nu este un lucru obligatoriu, alegerea fiind cea a pacienților. Nevoia unui implant apare în momentul pierderii sau deteriorări puternice a unor dinți sau măsele. Locul liber lăsat de aceștia este inestetic, și uneori aduce si probleme la masticație, motiv pentru care pacienții solicită aceste implante dentare rezistente în timp.
La cine pot apela pentru o astfel de intervenție în București?
Unul dintre locurile noastre preferate din București atunci când vine vorba de sănătatea orală este Family Dent. Echipa acestui loc este formată din experți tineri care pun calitatea lucrărilor și satisfacția clienților pe primul loc.
La ei vă puteți bucura de un implant dentar calitativ, dar puteți evita și pierderea dinților printr-un tratament parodontoza pret bun, daca este cazul. Pentru programări, dar și pentru a consulta oferta serviciilor și descrierea în detaliu a acestora, vă invităm să accesați site-ul celor de la Family Dent – familydent.ro.
Date de contact:
Telefon: +40 745 080 015/ +40 745 080 016
E-mail: info@familydent.ro
Adresa: Bucuresti, Strada Boișoara 10, 060227