PROPUNERI PENTRU STOPAREA DECLINULUI TURISMULUI ESTIVAL PE LITORALUL ROMÂNESC

Legislația actuală, neadaptată realităților, permite perpetuarea unor aspecte negative care au contribuit la regresul turismului pe litoral și la menținerea unei birocrații excesive. Din această cauză, patronatele din sectorul turismului, hotelurilor și restaurantelor, reprezentate de Federația Patronatelor din Turismul Românesc (F.P.T.R.), singura federație patronală reprezentativă la nivelul sectorului turismului, reprezentativitate stabilită prin Hotărâri Definitive pronunțate de Tribunalul București, membră a Confederației Antreprenorilor și Investitorilor din România (C.A.I.R.), au hotărât, ca de fiecare dată, să vină cu propuneri concrete și bine argumentate. Deși F.P.T.R. a sesizat până acum problemele cu care se confruntă investitorii români, acestea au rămas doar la nivel de informare a celor responsabili de gestionarea și dezvoltarea turismului românesc. S-a încercat un dialog constructiv cu reprezentanți ai Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, însă acest dialog nu a condus la o finalitate practică (finalitatea practică transformă o idee într-o inovație).

În fața acestei nepăsări și a incompetenței de pe litoral, patronatele membre F.P.T.R., împreună cu administrațiile locale și organizațiile de management al destinației (O.M.D.), s-au adresat domnului Prim-ministru Marcel Ciolacu, prin adresa nr. 2060/23.09.2024, înregistrată sub nr. 30351/23.09.2024 la Secretariatul General al Guvernului României. În aceasta se propune rezolvarea problemei concesiunii/închirierii plajelor de pe litoralul Mării Negre, care, prin așa-zisa licitație, nu face decât să crească artificial costurile unui concediu pe litoralul românesc și să scadă calitatea serviciilor, conducând la o atractivitate tot mai redusă a litoralului nostru. Această situație a fost semnalată atât Ministrului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, cât și Ministrului Apelor și Pădurilor, „proprietarul” plajelor, prin Administrația Apelor Române, însă nu s-a primit niciun răspuns.

Din această cauză, Primăria Mangalia, O.M.D. Mangalia și F.P.T.R., în urma concluziilor ședinței din data de 05.09.2024, la recomandările Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor și ale operatorilor semnificativi de pe litoralul românesc, au venit cu o Notă de Fundamentare pentru elaborarea unei Ordonanțe de Urgență care să oprească haosul și prețurile exagerate plătite de turiștii care doresc să se bucure de plajă la Marea Neagră. Nu pot înțelege rolul și utilitatea acestor intermediari! Este ca atunci când mergi la piață să cumperi roșii și le plătești cu 7-8 lei/kg de la intermediarul care le achiziționează cu 1-1,5 lei/kg de la producător.

În toate țările, fie mai civilizate, fie mai puțin civilizate, plajele sunt concesionate/închiriate către operatorii economici care dețin structuri de primire turistică clasificate și/sau autorităților locale și reprezentanților acestora. Speranța patronatelor, a autorităților locale și a O.M.D.-urilor este că această informare adresată domnului Prim-ministru Marcel Ciolacu va avea o rezolvare pozitivă.

Pentru a cunoaște în detaliu propunerea făcută de F.P.T.R., atașăm prezentului articol următoarele documente:

Adresa nr. 2060/23.09.2024, către domnul Marcel Ciolacu, Prim-ministrul României

Adresa nr. 2061/23.09.2024, către domnul Mircea Fechet, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor

Adresa nr. 2062/23.09.2024, către domnul Ștefan-Radu Oprea, Ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului

Anexa 1 la adresa nr. 2060/23.09.2024

Anexa 2 la adresa nr. 2060/23.09.2024

Anexa 3 la adresa nr. 2060/23.09.2024

Anexa la adresa nr. 2063/23.09.2024

Ing. Adrian Sanciulescu

Președinte P.N.A.T.