Căscăm pentru că organismul își reglează starea de veghe și, foarte probabil, temperatura creierului, nu pentru că ne-ar lipsi oxigenul, cum s-a crezut mult timp. Explicația completă nu e încă stabilită definitiv, dar mai multe ipoteze se sprijină pe experimente serioase, iar despre căscatul „molipsitor” se știu câteva lucruri surprinzătoare.
Ce s-a dovedit că nu e adevărat: teoria oxigenului
Explicația veche spunea că, atunci când ne plictisim sau suntem obosiți, respirăm superficial, iar căscatul ar aduce în plămâni un val de aer proaspăt și ar elimina excesul de dioxid de carbon. Pare logic, dar a fost verificat direct. În anii 1980, psihologul american Robert Provine a cerut unor voluntari să respire aer cu mai mult oxigen sau cu mai mult dioxid de carbon decât de obicei. Dacă teoria era corectă, aerul încărcat cu dioxid de carbon ar fi trebuit să-i facă să caște mai des, iar cel bogat în oxigen mai rar. Nu s-a întâmplat nimic din toate acestea: frecvența căscatului a rămas aceeași.
Mai există un argument simplu. Oamenii care aleargă sau urcă scări respiră mult mai adânc și mai des decât cei care stau la birou, însă nu caște mai mult din cauza efortului. Căscatul apare mai ales în momentele de tranziție: când adormim, când ne trezim, când ne plictisim sau când așteptăm ceva.
Cum ar putea căscatul să răcească creierul?
Ipoteza care are astăzi cel mai mulți susținători vine de la cercetătorul Andrew Gallup și colegii lui. Ideea e că, în timpul unui căscat, inspirăm adânc aer mai rece decât sângele din zona capului, iar mușchii feței se întind și împing mai mult sânge prin vasele din jurul creierului. Rezultatul ar fi o ușoară răcire, utilă pentru că un creier prea cald lucrează mai prost.
Observațiile se potrivesc destul de bine cu această idee. În unele experimente, participanții care țineau o compresă rece pe frunte au căscat mai rar când vedeau alte persoane căscând. Iar frecvența căscatului pare să fie mai mică atunci când aerul de afară este foarte fierbinte sau foarte rece, adică exact când aerul inspirat nu ar mai răci nimic. Rămâne totuși o ipoteză: nu toți specialiștii sunt de acord că răcirea este scopul principal.
Căscatul apare la trecerea dintre două stări
O altă explicație leagă căscatul de nivelul de alertă. Nu căscăm doar când ne e somn, ci și în momente în care corpul trece dintr-o stare în alta. Printre situațiile frecvente se numără:
- seara, înainte de culcare, și dimineața, imediat după trezire;
- după o perioadă lungă de activitate monotonă, cum ar fi o ședință sau un drum cu mașina;
- înainte de un efort sau de un moment tensionat, când sportivii și interpreții de scenă spun că simt nevoia să caște;
- în pauzele dintre două activități, când atenția scade și apoi trebuie refăcută.
Căscatul e un comportament foarte vechi. Se vede pe ecografie încă din prima parte a sarcinii, de pe la 11–12 săptămâni, și îl au pești, păsări, reptile și mamifere. Durata medie a unui căscat este de aproximativ șase secunde, deși variază de la o persoană la alta. Seamănă cu alte reflexe ale corpului, precum pielea de găină, pe care nu o comandăm conștient și care are, la rândul ei, rădăcini vechi.
De ce se transmite căscatul de la om la om?
Căscatul contagios este un fenomen separat de căscatul spontan. Apare când vedem, auzim sau chiar citim despre cineva care cască, iar dacă ai simțit un început de căscat în ultimele minute, ai văzut efectul pe viu. La copii, reacția apare de obicei în jurul vârstei de patru-cinci ani, adică mai târziu decât căscatul spontan, ceea ce sugerează că depinde de o dezvoltare socială și cognitivă.
Cercetările arată că reacția este mai puternică față de persoanele apropiate: membrii familiei declanșează căscatul mai des decât necunoscuții. De aici a pornit ipoteza legăturii cu empatia, însă rezultatele sunt amestecate. Unele studii o susțin, altele nu găsesc o corelație clară. Se știe totuși că și câinii pot căsca după ce văd un om căscând, iar cimpanzeii au un comportament asemănător, deci mecanismul nu e exclusiv uman.
Ce faci dacă te apucă prea des?
Căscatul frecvent nu este, în sine, o problemă. Dacă simți că apare cu regularitate în momente nepotrivite, câteva schimbări ajută:
- Aerisește camera sau ieși câteva minute afară; aerul mai răcoros trezește.
- Bea apă și mișcă-te puțin, de exemplu urcă o scară sau fă o plimbare scurtă.
- Menține un program de somn regulat, cu ore apropiate de culcare și de trezire.
- Mută atenția pe ceva activ, așa cum te ajută și obiceiurile zilnice care țin mintea activă.
Dacă te apucă căscatul excesiv, zi de zi, deși dormi suficient, merită menționat la un consult medical, deoarece căscatul în exces poate însoți anumite medicamente sau afecțiuni.
Întrebări frecvente
Căscatul înseamnă mereu că ți-e somn?
Nu. Se asociază des cu oboseala, dar apare și din plictiseală, la schimbarea activității sau ca reacție la căscatul altcuiva.
Pot să mă abțin de la căscat?
Poți să-l ascunzi sau să-l scurtezi, însă nevoia se acumulează și de obicei revine. Un aer mai răcoros și o schimbare de activitate ajută mai mult decât încercarea de a te abține.
De ce căscăm mai mult când vedem pe altcineva?
Reacția pare legată de apropierea dintre persoane și de atenția acordată celuilalt. Mecanismul exact nu e lămurit, iar legătura cu empatia este încă discutată de cercetători.
