Anotimpurile există pentru că axa de rotație a Pământului este înclinată cu aproximativ 23,5 grade față de planul orbitei în jurul Soarelui. Din această cauză, de-a lungul anului, o emisferă primește razele mai direct și timp de mai multe ore pe zi, iar cealaltă le primește mai oblic și mai puțin timp. Distanța dintre Pământ și Soare joacă un rol neglijabil în această poveste.
De ce nu distanța față de Soare face vara și iarna?
Mulți oameni cred că vara e cald pentru că Pământul s-ar apropia de Soare, iar iarna se depărtează. Nu așa stau lucrurile. Orbita Pământului este aproape circulară, o elipsă foarte puțin turtită. Cel mai aproape de Soare ajungem în prima parte a lunii ianuarie, la aproximativ 147 de milioane de kilometri, iar cel mai departe în iulie, la circa 152 de milioane de kilometri. Diferența e de câteva procente.
Dacă distanța ar decide totul, în ianuarie ar fi cald în toată lumea. În realitate, în emisfera nordică, unde se află și România, ianuarie este luna cea mai friguroasă a anului. În același timp, în Australia, Argentina sau Africa de Sud este vară. Faptul că anotimpurile sunt inversate între cele două emisfere este dovada cea mai simplă că înclinarea contează, nu apropierea.
Cum lucrează înclinarea axei?
Înclinarea produce două efecte care se adună. Primul este unghiul razelor. Când Soarele se află sus pe cer, aceeași cantitate de energie se răspândește pe o suprafață mică și încălzește mai puternic. Când e jos pe cer, energia se întinde pe o suprafață mai mare și rămâne mai slabă pe fiecare metru pătrat. Poți vedea efectul cu o lanternă: o lumină îndreptată drept în jos face un cerc mic și strălucitor, iar una înclinată face o pată lungă și mai palidă.
Al doilea efect este durata zilei. Vara, în emisfera nordică, Soarele răsare devreme, apune târziu și rămâne mult timp pe cer, deci pământul se încălzește mai multe ore. Iarna se petrece invers: zilele sunt scurte, iar nopțile răcesc suprafața mai mult decât a reușit ziua să o încălzească.
Solstiții și echinocții: patru momente-cheie
Anul astronomic este împărțit de patru momente care marchează începutul fiecărui anotimp. Datele variază cu o zi de la un an la altul, pentru că anul calendaristic nu coincide exact cu cel astronomic.
| Moment | Dată aproximativă | Ce se întâmplă |
|---|---|---|
| Echinocțiul de primăvară | 20–21 martie | Ziua și noaptea sunt aproape egale |
| Solstițiul de vară | 20–21 iunie | Cea mai lungă zi din emisfera nordică |
| Echinocțiul de toamnă | 22–23 septembrie | Ziua și noaptea sunt din nou aproape egale |
| Solstițiul de iarnă | 21–22 decembrie | Cea mai scurtă zi din emisfera nordică |
Observi poate un detaliu curios: cele mai fierbinți zile nu cad pe 21 iunie, ci în iulie și august. Motivul este inerția termică. Apa mărilor și solul se încălzesc lent și continuă să acumuleze căldură și după solstițiu, iar răcirea apare cu aceeași întârziere iarna.
Ce se întâmplă la ecuator și la poli?
Efectul înclinării nu se simte la fel peste tot. Lângă ecuator, Soarele rămâne sus pe cer tot anul, iar lungimea zilei se schimbă puțin, așa că temperaturile sunt aproape constante. Diferențele principale sunt între sezonul ploios și cel uscat. La poli situația este extremă: în apropierea cercurilor polare apar nopți polare, când Soarele nu răsare săptămâni la rând, și zile polare, când nu apune.
Înclinarea nu este un record. Marte are o înclinare asemănătoare, de aproximativ 25 de grade, așa că și pe el apar anotimpuri, doar că fiecare durează mult mai mult, pentru că un an marțian are aproape 687 de zile pământene. Uranus, în schimb, este culcat pe o parte, cu o înclinare de circa 98 de grade, iar fiecare dintre poli rămâne zeci de ani în lumină, apoi zeci de ani în întuneric.
Cum se vede schimbarea anotimpurilor în natură
Consecințele se văd peste tot. Scurtarea zilelor din toamnă declanșează în copaci schimbările pe care le-am descris în articolul despre frunzele care își lasă culorile să se vadă. Tot lungimea zilei și temperatura sunt semnalele după care păsările migratoare își pornesc drumul spre sud. Iar în privința ceasurilor cerești, merită să-ți amintești că, pe alte planete, o zi poate fi uluitor de diferită, cum arată și ziua de pe Venus.
Fără înclinare, Pământul ar avea clime stabile pe fiecare latitudine, iar noi nu am avea nici recolte care se coc vara, nici ninsoarea iarna. Un singur unghi de aproape 23,5 grade modelează ritmul agriculturii, al sărbătorilor și al peisajului din jurul nostru.
Anotimpuri astronomice și anotimpuri meteorologice
Mai există o confuzie frecventă. Anotimpurile astronomice încep la solstiții și echinocții, așa cum arată tabelul. Meteorologii, în schimb, folosesc o împărțire mai simplă, pe luni întregi: iarna înseamnă decembrie, ianuarie și februarie, primăvara martie, aprilie și mai, vara iunie, iulie și august, iar toamna septembrie, octombrie și noiembrie. Împărțirea aceasta permite compararea ușoară a statisticilor de temperatură între ani, iar ambele variante sunt corecte, doar că răspund la întrebări diferite.